CAUTA
Întrebări și răspunsuri
despre viată şi Dumnezeu
despre viată şi Dumnezeu
CAUTA
De Dennis Rainey
O femeie mi-a împărtăşit odată concepţia ei despre căsătorie:
„E ca şi cum aş sonda un deşert cu un binoclu. Oriunde mă uit, văd trupuri împrăştiate, care se află pe moarte sau în diferite stadii de putrefacţie – divorţ, izolare, relaţii abuzive şi descompuse, toate tipurile de devastare. După aceea mă întreb: De ce aş dori să încep o asemenea călătorie?”
Mulţi studenţi pun astăzi aceeaşi întrebare. Cu toate că tânjesc după siguranţa şi bucuria unei relaţii pe viaţă, ei se tem de căsătorie. O mireasă spunea într-un articol al revistei Newsweek: „Am văzut căsnicia părinţilor mei destrămându-se şi nu ştiam dacă aş putea păstra căsnicia mea intactă”.1
Nicio generaţie ajunsă la vârsta căsătoriei nu a adus vreodată cu sine atâta povară legată de destrămarea familiei ca generaţia actuală. În Statele Unite, mai mult de un milion de copii experimentează, în fiecare an, destrămarea familiilor lor.2
Un mare număr de studenţi îşi aduc aminte de experienţe ca acestea:
Mary: Când se întorcea acasă de la şcoală într-o dupămasă, şi-a întânit tatăl ieşind pe uşă cu o valiză în mână. El îşi părăsea familia. „Voi mai veni să te văd, draga mea”, i-a spus el. A sărutat-o pe frunte şi a plecat. Mary nu l-a mai văzut niciodată de atunci.
Robert: Părinţii lui au divorţat când el avea 5 ani. El a locuit cu mama sa care s-a recăsătorit de trei ori şi care bea mult prea mult. Primul său tată vitreg l-a bătut odată când Robert a vărsat Cola în maşină.
Carrie: Părinţii ei sunt încă împreună, dar foarte concentraţi asupra propriilor cariere. Ei nu au asistat aproape deloc la concertele ei de orchestră din timpul liceului, iar acum, când este plecată la facultate, Carrie vorbeşte rar cu oricare dintre ei. Atunci când familia comunică, o face de obicei prin e-mail sau prin mesaje pe telefon.
Philip: În timpul gimnaziului, Philip a fost trezit într-o noapte de certurile părinţilor săi. A auzit o căzătură şi un ţipăt. El şi-a găsit mama sângerând din cauză că a fost înjunghiată cu cuţitul. Philip a sunat la poliţie, iar ei l-au arestat pe tatăl său. Philip, mama sa şi două surori mai mici s-au dus să locuiască într-un azil. El nu ştie unde este tatăl său.
Probabil cunoşti persoane ca Mary, Robert, Carrie şi Philip. Şi experienţa ta poate fi asemănătoare cu a lor sau chair mai rea. Poate că în familia ta au existat multe conflicte, neînţelegere şi nelinişte. Ca urmare, te-ai gândit mult dacă să te căsătoreşti – nu vrei să sfârşeşti într-o relaţie plină de durere şi dezamăgire şi să produci un cutremur emoţional în copiii tăi. Îţi place ideea de a-ţi împărtăşi viaţa cu cineva care te iubeşte, dar, dacă eşti sincer, căsătoria chiar te înspăimântă. Poate te întrebi: „Voi putea trece eu vreodată peste pierderile provocate de familia mea? Voi putea eu experimenta o căsnicie şi o viaţă de familie fericită şi sănătoasă?”
Răspunsul este un da răspicat.
Începând din 1976 lucrez într-o organizaţie care ajută familiile şi am văzut izbutind mii de căsnicii care păreau fără speranţă. Dumnezeu are o cale prin care oamenii dărâmaţi să experimenteze relaţii depline. Vom spune mai multe despre aceasta mai târziu.
Cu toate problemele şi durerea pe care le întâmpină, de ce mai doresc oamenii să se căsătorească? Deşi astăzi căsătoria are parte de multe critici din partea presei, mersul la altar este încă o practică populară. Un sondaj recent realizat de Louis Harris arată că 96% dintre studenţi doresc să se căsătorească sau sunt deja căsătoriţi. 97% au fost de acord cu următoarea afirmaţie: „A avea relaţii de familie apropiate este cheia spre fericire”.3
Deci, cu toate că aproape unul din patru americani de la 18 ani în sus este divorţat4, posibilitatea de a avea o căsnicie bună şi durabilă face ca aproape toţi să încerce dacă va funcţiona. Chiar, de ce este căsătoria atât de atrăgătoare?
Adevărul este că nimeni nu doreşte să fie singur. Cu toate că facem mare vâlvă cu „a face ce ne place” şi insistăm asupra drepturilor personale, toţi tânjim după siguranţa şi căldura unei relaţii intime cu cineva care este nebun după noi. Poate spunem că „vrem să fim singuri” şi dorim „libertate”, dar dorinţa noastră şi mai puternică este să împărtăşim libertatea cu cineva care ne iubeşte.
Şi, cu toate că atracţia sexuală este o parte importantă a dorinţei noastre de intimitate, această dorinţă de a avea o relaţie profundă cu o altă persoană nu se rezumă numai la sex. Această dorinţă arzătoare de a fi cunoscuţi şi apreciaţi de altcineva este de fapt modul în care am fost noi creaţi.
Atunci de ce atâţia oameni care doresc şi au nevoie să fie aproape de cineva sfârşesc prin a divorţa, adesea plini de mânie şi de dezamăgire? Mulţi dintre cei care se căsătoresc încearcă să realizeze o legătură strânsă şi durabilă în principal pe baza sentimentelor. În cele mai multe relaţii, dragostea şi acceptarea continuă atâta vreme cât cealaltă persoană împlineşte anumite aşteptări. Dacă sentimentele sunt calde, soţul şi soţia se pot bucura de compania celuilalt, pot omite trăsăturile supărătoare şi enervante ale partenerului, pot păstra o comunicare adecvată şi-şi pot exprima încă afecţiunea.
Dar când se răcesc sentimentele, unul sau amândoi descoperă că nu mai au rezerve sau capacitatea de a iubi o persoană evident imperfectă. Acum nevoile nu sunt împlinite, lucru care produce răni, promovează o atitudine defensivă, reduce comunicarea pozitivă, accentuează neînţelegerea, provoacă conflicte, alimentează mânia şi amărăciunea. Dacă iertarea şi reconcilierea nu pun capăt acestei pante descendente, capacitatea de a se iubi unul pe celălalt paralizează.
Acest tipar poate fi evitat pentru un timp în aproape toate relaţiile atâta vreme cât problemele sensibile, care provoacă egoism, nu există sau sunt ascunse. Dar mai devreme sau mai târziu realitatea iese la suprafaţă. În ciuda celor mai bune intenţii ale unui cuplu, ei descoperă în cele din urmă că două persoane independente nu pot avea toate nevoile lor împlinite tot timpul.
Pentru ca o relaţie să aibă succes, este nevoie de muncă în echipă şi ambele persoane trebuie să renunţe la multe dintre dorinţele lor personale. Sacrificiul de sine trebuie să înlocuiască egoismul. Câteodată în familie, o persoană poate să facă acest lucru destul de bine, dar în cele din urmă răbdarea se termină. Sacrificiul de sine nu vine în mod natural, pe când egoismul da. De ce este aşa?
Dacă am trăi într-o lume cu oameni perfecţi, atunci căsniciile lor ar fi în armonie totală, exact aşa cum a dorit Dumnezeu să funcţioneze căsătoria de la început. Dar nu trăim într-o lume perfetă. Foarte sincer, toţi suntem afectaţi de înclinaţia noastră spre egoism şi „păcat”. Ce este păcatul? Alegem adesea să facem ceea ce este greşit, nu ceea ce este drept. Putem fi egoişti, mârşavi, supărători, cruzi, aroganţi, neiertători, ş.a.m.d. Nu este de mirare că soţii şi soţiile se luptă să se înţeleagă.
În relaţii, o atitudine de genul „eu vreau să-mi împlineşti nevoile” distruge acel spirit necesar de cooperare. Începe ciclul negativ şi continuă până când se pierde intimitatea iar căsnicia începe să se destrame.
Să fim sinceri, toţi avem nevoie de ajutor – avem nevoie de o putere lăuntrică, ce ne ajută să iubim pe cineva aşa cum trebuie să iubim dacă vrem ca mariajul să aibă succes.
Comportamentul nostru egoist şi păcătos ne desparte nu numai de soţ sau soţie, ci şi de Dumnezeu – sursa noastră cea mai mare de ajutor. Ca Autor şi Creator al căsniciei, El ştie cum funcţionează relaţiile. Dumnezeu doreşte ca noi să avem mai întâi o relaţie cu El şi apoi să avem încredere că ne va conduce.
Nu numai că Dumnezeu ne ajută în problemele şi provocările cu care ne confruntăm zilnic, dar El ne şi vindecă cicatricile şi rănile din trecut. De exemplu, El ne oferă iertare şi curăţire totală pentru alegerile greşite pe care le-am fi putut face ca adolescenţi în relaţie cu sexul opus. Dumnezeu ne iubeşte şi doreşte ca noi să ne bucurăm de beneficiile pe care le avem ca şi copii ai Săi, ceea ce include şi ajutor în căsnicie.
Aş vrea să exemplific acest lucru prin două exemple care au de-a face cu un soţ şi o soţie obişnuiţi. În primul exemplu, cuplul nostru (pe care-i voi numi Jon şi Lisa) nu recunosc nicio implicare dinamică a lui Dumnezeu în viaţa lor. În al doilea exemplu, Jon şi Lisa au pe lângă relaţia lor unul cu altul şi o relaţie cu Iisus Cristos.
E sâmbătă dimineaţa şi Jon vrea să joace golf cu prietenii săi. Se dă jos din pat şi-i spune soţiei că pleacă şi că nu se va întoarce decât pe la 4 p.m. Lisa se plânge:
— Ai promis că mergem la picnic astăzi!
— N-am promis aşa ceva, spune Jon iritat. Oricum, n-am mai jucat golf de două săptămâni. E o zi aşa de frumoasă. Eu plec.
Jon trânteşte uşa, ieşind din cameră.
Lisa se simte umilită şi, după ce varsă câteva lacrimi, merge nervoasă prin apartament şi aruncă pernele pe canapeaua din cealaltă parte a camerei.
„O să-ţi arăt eu, ticălosule”, ţipă ea. O sună pe o prietenă şi aranjează să ia masa de prânz în oraş şi să meargă la nişte cumpărături împreună. La mall, Lisa îşi cumpără haine noi de 300$ – avea nevoie de o rochie nouă, dar ştie că, dacă îşi cumpără şi „alte câteva” lucruri, Jon se va supăra foc. Cardul lor este acum aproape gol.
Între timp, Jon termină de jucat golf. Se opreşte pentru ceva de băut împreună cu prietenii săi la barul de la clubul de golf. Un pahar este curând urmat de al doilea. Jon observă cât de atractivă este chelneriţa. Pe măsură ce aceasta îi serveşte al treilea pahar, el îi adresează o remarcă măgulitoare. Femeia reacţionează ca şi cum ar fi fost insultată, dar zâmbetul ei arată că Jon a înregistrat un succes. Data următaore când ea se întoarce, Jon observă numărul ei de telefon pe şerveţelul de sub pahar. El pune şerveţelul în buzunar.
Jon ajunge acasă pe la 5 p.m., mergând pe şapte cărări. Lisa se uită la televizor cu volumul dat la maxim. El observă un teanc de ambalaje pe canapea. Opreşte nervos televizorul şi arată spre ambaleje. Lisa îl înjură şi merge în dormitor, trântind uşa după ea. Ei se ceartă până noaptea târziu. Jon ajunge să doarmă în camera de oaspeţi.
E sâmbătă dimineaţa şi Jon vrea să joace golf cu prietenii săi. Se dă jos din pat şi-i spune soţiei că pleacă şi că nu se va întoarce decât pe la 4 p.m. Lisa este surprinsă şi spune:
— Credeam că mergem la picnic astăzi!
— O, nu putem merge mâine? întreabă Jon iritat. Oricum, n-am mai jucat golf de două săptămâni. E o zi aşa de frumoasă. Eu plec.
Jon închide cu putere uşa, ieşind din cameră.
Lisa se simte umilită şi, după ce varsă câteva lacrimi, merge nervoasă prin apartament şi aruncă pernele pe canapeaua din cealaltă parte a camerei.
„Ticălosule!” ţipă ea, dorind să-i poată spune lui Jon în faţă cât de nervoasă este.
Lisa se hotărăşte să meargă la plimbare şi, pe când merge prin parc, durerea şi mânia ei scad. Pe drum înapoi spre casă, ea se roagă: „Doamne Iisuse, sunt atât de supărată pe Jon şi cred că el e egoist. Ajută-mă să nu fiu şi eu egoistă şi nu lăsa ca mânia mea să iasă de sub control”.
Lisa se hotărăşte să o sune pe o prietenă şi aranjează să ia prânzul în oraş mai devreme şi să facă nişte cumpărături împreună. La mall, Lisa îşi cumpără o rochie nouă.
Între timp, Jon termină de jucat primele nouă găuri de golf. Se opreşte împreună cu prietenii săi pentru un sandviş şi ceva de băut la barul de la clubul de golf. Jon observă cât de drăguţă este fata de la ghişeu, dar îi zâmbeşte prieteneşte şi merge să se alăture prietenilor săi. Mai devreme în acea dimineaţă, Jon se gândise că Lisa fusese cam plângăreaţă şi că se agăţase de el – dorind pe nedrept să nu-l lase să se bucure împreună cu prietenii săi. Dar acum Jon se simte vinovat de modul în care a tratat-o pe Lisa. Şi nu se simte bine.
„Hei, băieţi” spune el, „nu mai stau astăzi, merg acasă. Trebuie să stau şi cu Lisa.” Doi dintre prietenii săi îl tachinează, dar Jon se ţine de hotărârea sa.
Când Lisa ajunge acasă la 1 p.m., e surprinsă să-l vadă pe Jon la masa din bucătărie. Ea observă pe masă coşul pentru picnic, care este pe jumătate plin cu mâncare şi băutură.
— Cum de-ai venit acasă aşa repede? întreabă ea, simţindu-se încă durerea în vocea ei.
— Îmi pare rău pentru modul în care m-am purtat dimineaţă, răspunde Jon. Voiam să joc golf şi nu mi-a păsat de nevoile tale. Am fost cam egoist. Vrei să mă ierţi?
Lisa îşi muşcă limba. Ea încă suferă, dar Jon pare că are regrete reale. Şi e incredibil că a renunţat la golf mai repede.
— Da, te iert, spune Lisa încet.
În timp ce se îmbrăţişează, Jon spune: „Am putea lua ziua asta de la capăt? Am venit mai devreme gândindu-mă că poate mai avem timp de picnic. Vrei să mergem?”
Lisa se împotriveşte tentaţiei de a se îmbufna şi de a-l face pe Jon să „plătească”. Din contră, zâmbeşte şi dă din cap afirmativ.
Ziua se schimbă atât pentru Jon, cât şi pentru Lisa. Mânia amândurora a fost curăţită. Relaţia lor este la fel de proaspătă precum pământul după o ploaie de primăvară. Iisus a lucrat în amândoi, mai întâi arătându-le cum să trăiască şi apoi dându-le puterea de a renunţa la ei înşişi şi de a ierta – două acţiuni esenţiale pentru a iubi, dar foarte greu de făcut în mod constant şi autentic fără ajutor.
Desigur, aceste două scenarii oferă doar o privire de suprafaţă asupra unei situaţii interpersonale complicate, dar ele ilustrează de ce implicarea lui Dumnezeu în mod individual în viaţa soţului, a soţiei şi a căsniciei lor schimbă aşa de mult lucrurile. Credinţa creştină nu este doar o colecţie de precepte şi reguli – este o interacţiune vie şi constantă cu Dumnezeu, prin care primim călăuzire şi putere pentru a trăi viaţa aşa cum a fost ea concepută să fie trăită.
În Biblie, Dumnezeu explică foarte clar care sunt consecinţele negative ale divorţului. El ne spune că este necesar să punem nevoile celuilalt mai presus pe nevoile proprii, să fim sinceri unul cu altul, să evităm imoralitatea sexuală, şi multe altele. Dar a ni se spune ce să facem nu înseamnă neapărat că şi vrem să facem. Îndrumarea lui Dumnezeu este adesea diferită de ce am vrea noi să facem (de exemplu, a spune partenerului adevărul când a minţi pare mai util). Dar multe cupluri au descoperit în mod repetat cât de înţelept este Dumnezeu şi cât de inteligent este să te încrezi şi să urmezi planul Său pentru construirea relaţiilor.
De exemplu, Dumnezeu încă spune că intimitatea sexuală trebuie să urmeze căsătoriei. Dar în cultura noastră, 64% dintre studenţii care au participat la un sondaj au fost de acord cu următoarea afirmaţie: „Este o idee bună să trăieşti împreună cu partenerul tău înainte de a te căsători”.5 Mulţi dintre aceşti studenţi au asistat la destrămarea căsniciei părinţilor lor şi consideră că este o idee bună „să încerce dacă relaţia funcţionează”.
Deci de ce pune Dumnezeu căsătoria înaintea implicării sexuale? Pentru că doreşte să experimentăm o intimitate satisfăcătoare şi durabilă. Cum se pot simţi doi oameni suficient de siguri pentru a fi total vulnerabili – o cerinţă pentru intimitatea profundă – într-un mediu din care fiecare poate ieşi oricând? Cercetările arată că rata divorţului este de fapt mai mare printre cei care au trăit împreună înainte de căsătorie.6 Înţelepciunea lui Dumnezeu este fără greşeală, este întotdeauna corectă. Şi întotdeauna instrucţiunile lui Dumnezeu izvorăsc din dragostea Sa grijulie şi protectoare faţă de noi.
Dar Dumnezeu nu doreşte să fie un simplu consilier marital, oferind sfaturi pentru viaţa noastră. El doreşte ca noi să-L cunoaştem, să fim în relaţie cu El şi să ne încredem în El. Pentru a iubi cu fidelitate pe cineva, El spune că noi trebuie să experimentăm mai întâi dragostea Sa necondiţionată şi loială faţă de noi.
Împins de dragostea Sa pentru noi, Dumnezeu a făcut ceva remarcabil în locul nostru. Am discutat despre modul în care egoismul nostru ne separă unul de altul şi în special de Dumnezeu care este sfânt şi perfect. Biblia spune: „păcatele voastre au pus un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru”7. Nici faptele noastre bune şi nici efortul nostru nu pot şterge păcatele noastre dinaintea ochilor lui Dumnezeu. Şi mai rău, există o pedeapsă pentru păcatele noastre – moartea. Aceasta se referă la despărţirea noastră veşnică de Dumnezeu chiar şi după moartea fizică. Iar noi nu putem face nimic pentru a schimba acest lucru. Standardele Sale cer perfecţiune, iar noi nu ne ridicăm la înălţimea lor. Cu toate acestea, dreptatea lui Dumnezeu este însoţită de iubirea Sa extraordinară pentru noi – dovedită prin soluţia pe care a pregătit-o.
Iisus Cristos, care este Dumnezeu în chip omenesc, a venit să plătească cu moartea pedeapsa pentru păcatele noastre. El a venit şi pentru a ne învăţa căile lui Dumnezeu şi a da sens vieţii noastre. Dar El a spus că scopul venirii Sale ca om a fost înainte de toate să moară în locul nostru. El a plătit în întregime pentru toate păcatele noastre – ale mele, ale tale, ale întregii omeniri – atunci când a atârnat pe cruce (o formă romană de execuţie), pentru ca noi să putem fi iertaţi. După ce a stat în mormânt trei zile, Iisus a înviat fizic. Mulţi martori oculari au mers să vestească lumii despre El şi despre viaţa pe care o oferă Dumnezeu.
Nu depinde de noi să obţinem acceptarea lui Dumnezeu. El ne oferă relaţia cu Sine ca un dar gratuit. Este alegerea noastră dacă vrem să primim iertarea Sa şi să intrăm într-o relaţie cu El. Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”8. El doreşte să intre în viaţa noastră, dar din nou trebuie să luăm o decizie personală. Dacă a te căsători este o decizie importantă, aceasta este şi mai importantă. Vrei să ai o relaţie veşnică cu Dumnezeu şi să-I dai voie să-ţi influenţeze viaţa? Vrei să fi condus de înţelepciunea Sa şi sprijinit de puterea Sa?
Dacă da, poţi să-I ceri să intre în viaţa ta chair acum. Aşa cum un cuplu nu este căsătorit până când nu ia acel angajament public când spune „Da”, tot aşa şi o relaţie cu Dumnezeu este un act recunoscut de voinţă. Iisus a spus: „Iată, Eu stau la uşa (inimii tale) şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide, voi intra la el”9. Biblia spune: „Tuturor celor care L-au primit, El le-a dat dreptul să devină copii ai lui Dumnezeu”10.
Vrei să cunoşti dragostea lui Dumnezeu pentru tine şi să-L chemi în inima ta? Îţi poţi exprima dorinţa în felul următor: „Doamne Iisuse, doresc să vii în viaţa mea. Doresc să mă conduci şi să mă ierţi de toate păcatele mele. Îţi mulţumesc că ai plătit pentru păcatele mele pe cruce. Îţi cer să vii acum în viaţa mea. Îţi mulţumesc pentru promisiunea că vei intra în viaţa mea dacă deschid uşa, ceea ce fac acum. Îţi mulţumesc că acum pot începe să Te cunosc cu adevărat. Amin”.
Dacă ai spus această rugăciune cu sinceritate, ai început o relaţie cu Dumnezeu. Ce efect poate să aibă aceasta asupra problemelor tale maritale? Tu poţi avea o căsnicie plină de dragoste. Ca toţi soţii şi toate soţiile, şi tu vei face multe greşeli, iar uneori va trebui să depui mult efort pentru a avea o căsnicie minunată. Dar, în măsura în care te bazezi pe El, Dumnezeu îţi va da puterea şi viziunea necesare pentru a-ţi iubi partenerul într-un mod lipsit de egoism şi iertător şi pentru a avea parte de o căsnicie durabilă.
| ► | Tocmai L-am chemat pe Iisus în viaţa mea (urmează câteva informaţii utile)… |
| ► | Poate vreau să-L chem pe Iisus în viaţa mea; vă rog, spuneţi-mi mai multe despre acest lucru… |
| ► | Am o întrebare… |
DENNIS RAINEY este director al FamilyLife, un sector al Campus Crusade for Christ. El este şi autor şi redactor al programului de radio “FamilyLife Today.” Împreună cu soţia sa Barbara au şase copii.
Note de subsol: (1) Kendall Hamilton and Pat Wingert, “Down the Aisle,” Newsweek, 20 July 1998, p. 54. (2) John J. DiIulio, Jr., “Deadly Divorce,” National Review, 7 April 97. (3) “Generation 2001: A Survey of the First College Graduating Class of the New Millennium,” realizat în 1997-1998 de către Louis Harris şi asociaţii săi pentru Northwestern Mutual Life Insurance Company, 720 E. Wisconsin Ave., Milwaukee, WI 53202, pp. 8, 11. (4) DiIulio, Jr., “Deadly Divorce.” (5) Generation 2001: A Survey, p. 11. (6) Shervert H. Frazier, Psychotrends (New York: Simon & Schuster, 1994), p. 106 (7) Isaia 59:2 (8) Ioan 14:6 (9) Apocalipsa 3:20 (10) Ioan 1:12
