Adevărul istoric din spatele Codului lui Da Vinci

De Rick James

În Codul lui Da Vinci, Dan Brown a creat în esenţă un roman de conspiraţie. Într-o lume a intrigilor subversive, miza nu poate fi mai mare – identitatea asasinului lui John F. Kennedy nu este decât o glumă în comparaţie cu ideea unei Biserici uneltitoare, care ascunde adevărata identitate a lui Iisus Cristos şi care induce în eroare milioane de credincioşi. Combinaţia genială de fapte şi ficţiune din cartea lui Brown oferă plauzibilitate, iar noi suntem capturaţi, constrânşi să urmărim indiciile oriunde ar duce acestea, indiferent de adevăr.

Pentru că în Codul lui Da Vinci faptele istorice sunt împletite cu ficţiunea, realitatea alunecă în mod frecvent şi pe nesimţite înspre ficţiune. Datorită modului în care sunt prezentate conceptele, prin imagini care se succed foarte repede pe ecran, este greu să ştii dacă ceea ce a fost prezentat a provenit din istorie sau din imaginaţia regizorului. Dacă vizionezi filmul doar de plăcere, acest lucru nu contează. Poate că ar fi interesant să ne uităm la câteva fapte istorice pentru a ştii care este adevărul cu privire la începutul Creştinismului.

Spre exemplu, a afirmat realmente Iisus că este Dumnezeu? Acest lucru pare a fi incontestabil, din moment ce tot ceea ce a făcut şi a spus El arată în această direcţie. Un astfel de exemplu este Lazăr, un prieten apropiat al lui Iisus, care a murit. Trecuseră patru zile de la înmormântarea lui, dar după cum era obiceiul în Orientul Mijlociu, tot oraşul îl plângea, iar femeile încă îl jeleau.

Iisus, care fusese în altă parte a ţării, se întoarce în cele din urmă şi le cere să dea la o parte piatra care acoperea gura mormântului. Celor mai mulţi li s-a părut ridicol acest lucru, iar unii chiar I-au spus lui Iisus că va mirosi greu. Dar datorită reputaţiei Sale au făcut ce le-a cerut. Apoi Iisus s-a întors cu faţa spre mormânt şi a strigat: „Lazăre, ieşi afară!” (Dacă Iisus ar fi încercat să ţină sub tăcere faptul că era Dumnezeu, atunci cu siguranţă aceasta nu a fost o mişcare înţeleaptă.) Lazăr a ieşit afară din mormânt, spre uimirea mulţimii, iar acest eveniment a provocat o mare rumoare politică printre liderii religioşi. Fariseii au convocat un consiliu şi au declarat: „Ce facem? Omul acesta face multe minuni. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El…”¹

De asemenea, dacă doreai să nu se spună că eşti „Dumnezeu”, nu spuneai lucruri de felul acesta…

„Filip I-a zis: «Doamne, arată-ni-L pe Tatăl şi ne este de ajuns.» Iisus i-a răspuns: «De atâta timp sunt cu voi şi nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl».”²

De fapt, dacă cineva crede că ce a spus Iisus cu privire la Sine este neclar, cu siguranţă duşmanii Lui nu au crezut la fel:

„Iudeii I-au răspuns: «Nu pentru o lucrare bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru blasfemie, pentru că Tu, care eşti om, Te faci Dumnezeu».”³

De asemenea, este foarte clar că, încă de la început, ucenicii şi creştinii din primele secole au considerat dumnezeirea lui Cristos ca fiind o dogmă fundamentală a credinţei. Uită-te la afirmaţia apostolului Pavel:

„El este chipul Dumnezeului Celui nevăzut, Cel întâi-născut din toată creaţia; pentru că prin El au fost create toate lucrurile, cele care sunt în ceruri şi cele care sunt pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute… Toate lucrurile au fost create prin El şi pentru El.”⁴

În acest pasaj, apostolul Pavel Îl descrie pe Iisus ca fiind „chipul” lui Dumnezeu, iar mai departe Îl identifică cu „Creatorul”. Este important să ne dăm seama că scrisorile lui Pavel au fost scrise la numai câteva decade după moartea lui Cristos. Iar dacă textul nu curge ca o proză, aceasta înseamnă că nu este proză. În scrisorile lui Pavel sunt citate crezuri, ca acesta, care erau puse la începutul scrisorii şi care au fost formulate în timpul primilor ani după moartea lui Iisus. Aceste crezuri defineau ceea ce primii creştini considerau a fi adevărat despre Cristos. Dumnezeirea Lui era un crez fundamental pentru ei.

Ce putem spune despre Evagheliile gnostice din Codul lui Da Vinci?

Celelalte Evanghelii pe care le menţionează lordul Teabing au fost scrise, în cele mai multe cazuri, după unul sau două secole de la moartea lui Iisus de către un grup cunoscut sub numele de gnostici. Aşa-numita „Evanghelie după Toma” a fost scrisă în jurul anului 140 d.Cr.; „Evanghelia după Iuda” a fost scrisă în jurul anului 170 d.Cr. Deşi au folosit numele persoanelor care au trăit pe vremea lui Iisus, evangheliile gnostice au fost scrise la mult timp după ce au murit aceşti oameni şi la mult timp după moartea lui Iisus.

Codul lui Da Vinci vrea să dea de înţeles că gonsticii nu au crezut în dumnezeirea lui Iisus. Aici ficţiunea poetică neagă faptele reale. Din punct de vedere istoric, gnosticii au crezut foarte mult în dumnezeirea lui Cristos, dar s-au dovedit a fi foarte plini de imaginaţie în alte doctrine ale lor despre persoana lui Iisus.

Fie că vorbim despre Waco, Texas sau despre Orientul Mijlociu, întotdeauna au existat secte şi culte religioase, care merg cu literatură din casă în casă, promovând o „nouă” interpretare radicală cu privire la persoana lui Cristos. Este important să spunem că pe vremea apostolilor a existat o formă mai temperată de gnosticism şi de aceea o parte din ceea ce este scris în Noul Testament s-a adresat acestor interpretări greşite cu privire la identitatea lui Cristos. Iată de ce apostolul Ioan îşi începe evenghelia cu această afirmaţie clară, care susţine atât dumnezeirea lui Iisus:

„La început era Cuvântul; Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu…

…cât şi umanitatea Sa:

Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”⁵

De fapt, gonsticii aveau probleme cu umanitatea lui Iisus şi nicidecum cu dumnezeirea Sa. De aceea Evanghelia după Ioan începe prin a sublinia adevărul: „Cuvântul [Iisus] era Dumnezeu” şi Cuvântul „a devenit trup”. Gnosticii credeau că materia este rea şi de aceea nu puteau concepe că Iisus ar fi putut fi pe deplin uman. Scrierile gnostice, pe care Teabing le numeşte în film „celelalte evanghelii”, nu pun deloc la îndoială dumnezeirea lui Iisus. Din contră, ele au împodobit divinitatea lui Iisus şi au dat la o parte umanitatea Sa. Ca o ironie, Codul lui Da Vinci foloseşte controversa gnostică, dar o întoarce cu susul în jos, sugerând că problema era legată de dumnezeirea lui Iisus.

Ce putem spune despre Conciliul de la Niceea din Codul lui Da Vinci?

Codul lui Da Vinci pretinde că dumnezeirea lui Cristos a fost dezbătută în cadrul Conciliului de la Niceea, dar acest lucru este foarte greşit (iată încă un exemplu de licenţă poetică). Nicio problemă. Să ne întoarcem la istorie: la Niceea s-a dezbătut problema dacă Cristos era co-etern cu Tatăl. Cu alte cuvinte, a existat vreun timp când Iisus „nu a fost” cu Tatăl? Această întrebare sună ceva de genul: „Câţi îngeri încap pe vârful unui ac?” Dar la acea vreme era foarte important să se clarifice acest aspect. Nimeni dintre cei care au participat la conciliu nu credea că Iisus a fost doar un om sau doar un profet. (De fapt, Conciliul de la Niceea a stabilit cu o majoritate covârşitoare că Iisus a fost co-etern cu Tatăl.)

Din nou, Însuşi Iisus a spus foarte clar că a existat din veşnicie cu Tatăl. Iisus a preluat acelaşi nume pe care îl avea Dumnezeu în Vechiul Testament. Când Moise a întrebat ce nume ar trebui să folosească atunci când va vorbi despre Dumnezeu, El i-a răspuns: „Spune că «EU SUNT» te-a trimis”.(Acest lucru are sens – Dumnezeu a existat dintotdeauna, există în prezent şi va exista întotdeauna – prin urmare, „EU SUNT„ rezumă acest lucru foarte bine). Iisus a făcut aceeaşi afirmaţie. El a spus: „Înainte de a fi fost Avraam, EU SUNT”.⁶

Din când în când apare câte ceva pe care oamenilor le este greu să-l clasifice. Este bizar, de exemplu, ca o balenă să fie considerată mamifer. Ceva care trăieşte în ocean nu ar trebui numit mamifer.

În lumea liderilor religioşi, Iisus este o balenă, fiind pus în aceeaşi categorie cu alţi lideri religioşi importanţi, printre care Moise, Mohamed şi Buddha. Dar sincer, El nu corespunde acestora. La suprafaţă, arată ca un peşte (un lider religios minunat, care a ajutat la formarea credinţei şi a moralităţii), însă a pretins şi a învăţat ceva care, atunci când este analizat cu atenţie, Îl face să fie o specie cu totul aparte. El a pretins că este Dumnezeu.

Dacă vrei să afli ce a revelat şi a dovedit Iisus cu privire la Sine Însuşi şi ce Îţi oferă El, citeşte, te rog, articolul Dincolo de credinţa oarbă.

Note de subsol: (1) Ioan 11:47,48 (2) Ioan 14:8-9 (3) Ioan 10:33 (4) Coloseni 1:15-16 (5) Ioan 1:1,14 (6) Ioan 8:58