Poţi dovedi existenţa lui Dumnezeu?

De ce iubesc filozofii şi ateii această întrebare?

De Gregory E. Ganssle, Ph.D.

Încă de când Immanuel Kant a scris Critica raţiunii pure, gânditorii obişnuiesc să insiste asupra faptului că este imposibil să dovedeşti existenţa lui Dumnezeu. De fapt, această aserţiune a fost ridicată la nivel de dogmă în cultura intelectuală americană. Motivul pentru care ştiu că această dogmă este considertă a fi incontestabilă se datorează reacţiei pe care o primesc atunci când o pun sub semnul întrebării. Când cineva spune „Nu poţi dovedi existenţa lui Dumnezeu”, îmi vine să îl întreb „De unde ştii? Abia m-ai cunoscut! De unde ştii ce pot face eu?”

Ce vor să spună cei mai mulţi oameni când fac această afirmaţie? Vor să spună că eu nu pot oferi un argument filozofic pentru existenţa lui Dumnezeu, care să îi convingă pe toţi gânditorii. Vor să spună că este imposibil să găsesc un argument care să-i determine pe oameni să creadă în existenţa lui Dumnezeu. Ei spun că, dacă argumentul meu nu îi va convinge pe cei mai înflăcăraţi atei, nu am demonstrat existenţa lui Dumnezeu. Din moment ce nu-l pot convinge pe un astfel de ateu să creadă acest lucru, pentru ei argumentele mele nu sunt considerate dovezi. Dacă ele nu sunt acceptate ca dovezi, la ce mai sunt bune?

Sunt de acord că nu pot oferi un argument care să îi convingă pe toţi gânditorii. Dar ce îmi spune mie acest lucru? Îmi spune ceva despre Dumnezeu? Nu. Îmi spune mai mult despre natura dovezii decât despre existenţa sau inexistenţa lui Dumnezeu. Nu pot aduce un argument care să-i convingă pe toţi în mod absolut că Dumnezeu există. Dar aceasta nu este o problemă. Vedeţi voi, nu pot oferi un argument pentru nicio concluzie filozofică interesantă, care să fie aceptat de toată lumea fără nicio urmă de îndoială.

Nu pot dovedi fără urmă de îndoială – într-un mod care să-i convingă pe toţi filozofii – că munţii Stâncoşi realmente există ca obiect independent de raţiune. Nu pot dovedi că universul întreg nu a apărut acum cinci minute şi că toate amintirile noastre aparente nu sunt decât iluzii. Nu pot dovedi că ceilalţi studenţi pe care îi vezi la universitate au raţiune. Poate că sunt doar nişte roboţi foarte inteligenţi.

Nu există nicio concluzie filozofică interesantă, care să poată fi dovedită fără nicio urmă de îndoială. Aşadar, faptul că argumentele în favoarea existenţei lui Dumnezeu nu oferă certitudine matematică nu diminuează cu nimic cauza pentru existenţa lui Dumnezeu. Acest fapt doar pune problema existenţei lui Dumnezeu în aceeaşi cateorie cu alte probleme, cum ar fi aceea despre existenţa unei lumi exterioare, independentă de raţiune, sau despre cum ştim că ceilalţi oameni au raţiune.

Înseamnă acest lucru că argumentele în favoarea existenţei lui Dumnezeu sunt inutile? În niciun caz. Sigur, nu pot oferi un argument care îi va convinge pe toţi gânditorii, dar aceasta nu înseamnă că nu am niciun motiv serios să cred în Dumnezeu. De fapt, unele dintre motivele pentru care cred în Dumnezeu pot fi convingătoare pentru tine. Chiar dacă nu eşti convins să crezi că Dumnezeu există, poate argumentele mele nu sunt inutile. Este înţelept să credem că există munţi, că amintirile noastre sunt în general demne de încredere şi că ceilalţi oameni au raţiune. Este înţelept să credem aceste lucruri chiar dacă ele nu pot fi devedite. Poate vreun argument despre existenţa lui Dumnezeu te va convinge să accepţi că este înţelept să crezi în Dumnezeu.

Deci cum putem şti că Dumnezeu există? În loc să căutăm concluzii incontestabile, ar trebui să cântărim dovezile şi să luăm în considerare alternativele. Ce alternativă se potriveşte cel mai bine cu dovezile?

Dacă vrei să descoperi câteva argumente care susţin existenţa lui Dumnezeu, citeşte articolul Există Dumnezeu?