×
CAUTA
EveryStudent.ro
Întrebări și răspunsuri
 despre viată şi Dumnezeu
Probleme de viață

Poți atinge fericirea prin practici oculte?

Ceea ce lipsește în New Age, Chakra, meditația Zen, Horoscop, spiritism…

WhatsApp Share Facebook Share Twitter Share Share by Email More PDF

De Rachel Fatyanov

În timpul facultății și imediat după absolvire m-am luptat mult cu singurătatea, depresia și stări de spirit alternante. Când am simțit că am ajuns în culmea suferinței emoționale, m-am cufundat în lecturarea unor articole despre cum să atingi fericirea prin forțe proprii, despre Budism/Zen, yoga, spiritism, citirea viitorului în palmă, meditație și vindecarea prin canalizarea energiei.

Ca mulți alții, tot ce doream să știu era ”Ce să fac cu viața mea?”

În tot timpul acesta credeam că Dumnezeu există dar mi se părea mult mai ușor să înlocuiesc numele lui Dumnezeu cu ”Universul”.

Picătura care a umplut paharul a fost când am plătit aproape 200 de dolari pe un curs on-line de vindecare chakra care PROMITEA fericirea pentru totdeauna. Eram în camera mea, singură la calculator, așteptând cu înfrigurare seminarul introductiv live ”pe care nu puteam să-l ratez”. Numărătoarea inversă de 10 secunde a început, și brusc în inima mea am auzit extrem de clar ”N-ai nevoie de așa ceva, închide calculatorul!” Și am închis laptopul în ultimile secunde ce s-au scurs din numărătoarea inversă.

”Și acum ce urmează?” m-am întrebat. În următoarele două zile am început să înțeleg tot mai mult - nu voi găsi niciodată fericirea și vindecarea de care aveam nevoie în vreun program sau curs creat de oameni. Acestea vin de la Dumnezeu și sunt gratuite și durabile!

Am dat peste everystudent.ro printr-o căutare google despre Isus. Numele Său nu era nou pentru mine, dar acum eram gata să aflu cine era El cu adevărat și de ce era El piatra de temelie a credinței creștine. Pentru prima dată am înțeles ce îmi oferea Isus și m-am simțit atât de atrasă de invitația de a începe o relație personală cu El! Eram super entuziasmată știind că goana mea după fericire și vindecare luase sfârșit și puteam fi înconjurată de dragostea Sa. M-am așezat în genunchi în camera mea și am rostit o rugăciune prin care I-am cerut lui Isus să mă mântuiască. După acest pas prin care i-am dat voie lui Dumnezeu să intre în viața mea și i-am predat povara din inima mea, El a început să schimbe în bine fiecare domeniu din viața mea.

Uitându-mă în urmă îmi dau seama că interesul și implicarea mea în New Age și practicile oculte au izvorât dintr-o foame intensă după cunoaștere ascunsă, înțelepciune și dorința de a căpăta răspunsuri imediate la toate frământările mea și o direcție pentru viața mea. Ca mulți alții, tot ce doream era un sentiment al controlului și scopului în viață.

Dar când am ajuns să-L cunosc pe Dumnezeu prin Isus Hristos, mi-am dat seama că El ne-a revelat deja tot ceea ce avem nevoie să cunoaștem, și toate acestea sunt în Cuvântul Său - Biblia.

Aș vrea să trag un semnal de alarmă cu privire la pericolul de a fi induși în eroare de cei care pretind că au puterea de a vă revela lucrurile ascunse din viitorul vostru. Eu căzusem în capcana de a mă închina ”Universului”, până în momentul în care am ajuns să Îl cunosc pe Creatorul Universului - Cel care a vorbit și stelele, soarele și luna au luat ființă.

Pentru cei care se frământă cu aceeași întrebare cu care m-am luptat și eu - ”Ce să fac cu viața mea?”, răspunsul este simplu. Nu este nimic altceva de făcut decât să-L cauți pe Isus și să-L urmezi. Apoi toate lucrurile din viața ta se așează la locul lor. Nu pot să-mi imaginez viața mea fără Dumnezeu - El este Tatăl meu ceresc care îmi împlinește nevoile, un mângâietor care îmi aude fiecare strigăt, un susținător care îmi poartă bătăliile, un prieten înțelept care îmi ghidează pașii, și mult mai mult.

 Cum să-L cunoști pe Dumnezeu…
 Am o întrebare…
Facebook

SHARE:
WhatsApp Share Facebook Share Twitter Share Share by Email More


Facebook
Facebook